CFU 14
CFU 14 face parte dintr-o serie de locomotive cu abur concepută şi destinată exploatării pe liniile Căilor Ferate Uzinale reşiţene precum şi ale altor reţele feroviare aparţinând în special unor ramuri ale industriei grele.
Proiectul a fost finalizat în 1953, locomotivele de tip Ct-n2, Siderurgică ale acestei serii fiind construite în vederea remorcării de trenuri grele și executării manevrelor în incinta uzinelor cu specific siderurgic. Cu toate acestea, locomotive de acest tip au fost utilizate cu succes şi în exploatări miniere, rafinării, fabrici de zahăr sau uzine chimice.
- An fabricație: 1954
- Constructor: Combinatul Metalurgic Reșița
- Tip: Ct-n2, Siderurgică
- Număr fabricație: 1653
- Ecartament normal: 1435 mm
- Lungime: 9.4 m
- Greutate în stare goală: 44.5 t
- Greutate în stare de serviciu: 60 t
- Combustibil: cărbune
- Diametrul roților: 1200 mm
- Forța de tracțiune: 11400 kgf
- Viteza maximă: 40 km/h
Principalii beneficiari ai acestor locomotive au fost Combinatul Siderurgic Hunedoara căruia i-au fost livrate 47 de locomotive şi Combinatul Metalurgic Reşiţa, care a preluat 36. Un număr de 24 de locomotive au fost exportate în 1959 în Republica Populară Democrată Coreeană.
Acestea au avut numerele de fabricație cuprinse între 3105-3124, respectiv 3159-3262 și indicativele de la 11 la 34.
Locomotiva cu numărul de fabricaţie 3657 a fost exportată în 1960 în Republica Democrată Germană.
Fabricaţia acestui tip de locomotivă a încetat în 1961.
Anterior acestei serii, au mai fost construite în 1943 două locomotive de tip Ct-n2 CFU cu ecartament de 948 mm pentru a fi utilizate pe plan local, pe liniile industriale ale U.D.R..
Acestea au avut numerele de fabricație 674 și 675 și numerele de exploatare UDR 11 și UDR 12. Alte două locomotive de tip Ct-n2 StEG 123 cu ecartament de 948 mm au fost construite la Reșița, pentru uzul propriu, în 1894 (Nr. Fabricație 7) și 1898 ((Nr. Fabricație 9).
Celelalte exponate
-
01
RESICZA
1872 -
02
PRINCIPESA ELENA
1925 -
03
CFF 704.209
1917 -
04
CFR 764.103
1952 -
05
CFR 764.001
1952 -
06
CFF 704.404
1944 -
07
CFF 764.493
1959 -
09
CFU 29
1952 -
10
CFR 50.025
1921 -
11
CFR 230.128
1932 -
12
CFR 142.072
1939 -
13
CFR 150.038
1955 -
14
CFR 50.378
1930 -
15
CFR 131.003
1940 -
16
CFU 28
1900